Cuvânt de lauda Apostolului Pavel

“Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; si harul Lui care este în mine n-a fost în zadar” (I Corinteni 15,10)

Ce este omul, cât de mare este nobletea firii noastre si de câte virtuti mari este capabila aceasta faptura -omul - nimeni nu a aratat mai bine decât Apostolul Pavel.

El sta acum de fata cu glas mare spre a rapune pe toti pârâsii firii, spre a apara pe alcatuitorul firii, spre a ne încuraja la fapta cea buna si spre a astupa gura clevetitorilor care mint, spunând ca firea omeneasca nu este capabila de nici un bine. Pavel nu a primit o alta fire decât noi, nu a dobândit alt suflet, nu a locuit în alta lume, si, cu toate acestea, a întrecut cu mult pe ceilalti oameni.
Mai întâi, acest Apostol nu s-a înspaimântat de nici o patimire, de nici un necaz care i s-a întâmplat pentru fapta buna si pentru dreptate, ci cu bucurie s-a supus tuturor necazurilor si le-a numit pe acestea “vremelnice si usoare” (II Corinteni 4, 17). Dar înca si mai vrednic de mirare este ca el a facut toate acestea fara sa urmareasca vreo rasplatire.

Noi nu suportam niciodata nici un fel de osteneala si necaz, fara sa asteptam rasplatire; el însa le-a luat asupra lui fara rasplata, cu bucurie si cu dragoste, si nu s-a tânguit de slabiciunea trupeasca, nici de multimea treburilor, nici de tirania trupului, nici de nimic altceva.

In toate zilele el se facea mai râvnitor, si cu cât primejdiile îl împresurau mai mult, cu atât el devenea mai curajos. Aceasta a aratat-o el însusi, prin cuvintele: ” Uitând cele din urma mea si tinzând catre cele dinainte” (Filipeni 3, 14). Si când moartea îi statea înainte, el îndemna pe altii sa se bucure cu dânsul, scriind catre filipeni: “Bucurati-va si fericiti-ma” (Filipeni 2, 18). El salta de bucurie pentru primejdii, pentru patimiri si ocari de tot felul.

Catre corinteni scria: “Pentru aceasta ma bucur în slabiciuni, în defaimari, în nevoi” (II Corinteni 12, 10). El le numea pe acestea arme ale dreptatii, si arata cu aceasta, ca tocmai prin ele s-a împartasit de cele mai mari foloase.

Cu toate ca pretutindeni era biciuit, batjocorit si hulit, el totusi triumfa; lasa peste tot semnul biruintei si multumea lui Dumnezeu pentru aceasta prin cuvintele: “Dar sa dam multumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinta prin Domnul nostru Iisus Hristos” (I Corinteni 15, 57).

El alerga spre întâmpinarea defaimarii ce i se aducea pentru propovaduirea Evangheliei cu mai multa râvna decât alergam noi pentru cinste; dorea moartea, mai mult decât noi viata; iubea saracia, mai mult decât noi bogatia; ostenelile, mai mult decât altii odihna; necazurile, mai mult decât altii bucuria; iar pentru vrajmasii sai se ruga mai des decât îi blestemam noi pe ai nostri.

Câta deosebire între noi si Pavel!

A rasturnat el, oare, rânduiala firii? Nu, noi rasturnam rânduiala. Pavel a urmat-o asa cum este lasata de Dumnezeu. Si el era om, ca si noi.

Asadar, nu te tângui asupra firii, ca ea te împiedica sa fii îmbunatatit. Ia aminte la Apostolul Pavel.

Pentru dânsul numai una era înfricosata si grozava: a supara pe Dumnezeu. Si nimic nu era pentru dânsul mai scump si nimic nu dorea el asa de mult ca a placea Domnului.

Nu mai vorbim de cetati, de popoare, de împaratii si de toate comorile si slava lumii; el le socotea toate desertaciuni.

Nici slava cerului nu era pentru el asa de scumpa, ca dragostea catre Hristos. Aceasta dragoste îi era asa de dulce, încât el nu râvnea nici chiar vrednicia îngerilor si a arhanghelilor.

Aceasta dragoste covârsea toate, si, având-o, se credea cel mai fericit dintre toate fapturile. Iar fara aceasta dragoste, nici domnia, nici stapânirea, nici puterea nu vor fi avut pentru el nici un folos.

Având aceasta dragoste, el mai bucuros voia sa fie cel mai mic si prigonit, decât fara ea, sa fie printre cei înalti si importanti. Pentru el, singura nenorocire era pierderea acestei dragoste.

Aceasta ar fi fost pentru el iadul, chinul cel nesuferit. Iar îndulcirea de aceasta dragoste îi era mai scumpa decât viata, decât toata lumea, decât vrednicia îngerilor, decât toate cele prezente si cele viitoare, decât o împaratie, decât toate bunatatile.

Tot ce nu era dragoste, nu era pentru el nici bucurie, nici întristare.

Pentru aceasta dragoste, el socotea toate celelalte ca pe o planta vestejita; nu baga în seama pe tiranii care îl urmareau cu furie; moartea si pedeapsa, mii de patimi, erau pentru dânsul un joc copilaresc, pe care el trebuia sa le rabde pentru Hristos.

Caci el le primea cu bucurie, si în lanturile sale era mai fericit decât Nero cu coroana de aur pe cap.

El traia în temnita ca în cer si primea ranile si lanturile mai bucuros decât altii premiul de biruinta. Ostenelile îi erau la fel de iubite ca si rasplatirile, ba înca le socotea rasplatire si le numea dar. Iata, el socotea rasplatire a se slobozi si a fi împreuna cu Hristos, iar a ramâne în trup, el socotea povara, dar prefera pe aceasta, pentru ca era de trebuinta Bisericii (Filipeni I, 23-24).

Dar poate cineva sa zica ca Pavel a rabdat toate patimirile si ostenelile din dragoste catre Hristos? Da, si aceasta o zice si el.

Din dragoste catre Hristos el a rabdat toate, iar noua, dimpotriva, aceleasi patimiri ne aduc mare întristare, pentru ca ne lipseste dragostea catre Hristos.

Ce trebuie sa zic eu însa de primejdiile si ispitele ce a suferit Pavel? El de-a pururea era în suparare si necaz. “Cine este slab si eu sa nu fiu slab? Cine se sminteste si eu sa nu ard?” (II Corinteni 11, 29).

Nimeni însa nu se întrista de propria-i nenorocire, precum Pavel pentru necazul aproapelui. Cât de mult s-a întristat el, de pilda, pentru iudei, încât ar fi vrut sa piarda chiar slava cereasca, numai sa-i mântuiasca pe ei! (Romani 9, 2-3).

Deci, pe cel ce se îngrijea deopotriva pentru toti oamenii, pentru popoare întregi si cetati, ca si pentru fiecare în parte, cu ce sa-l asemanam? Cu fier sau cu otel? Cum trebuie sa numim sufletul lui? Trebuie, oare, sa zicem ca era ca otelul si totodata mai nobil si mai pretios decât piatra cea scumpa? Dar ce sa zic eu de aur sau de otel? Pune într-o parte a cântarului toata lumea, iar în cealalta sufletul lui Pavel, si vei vedea ca acesta din urma este mai greu si mai de valoare.

Socoteste acum si cinstea de care Dumnezeu l-a facut partas înca înainte de înviere. El l-a rapit în rai, pâna la al treilea cer, si acolo i-a aratat taine negraite, pe care nici o limba omeneasca nu este în stare sa le graiasca.

Caci el, macar ca umbla pe pamânt, traia totusi ca si cum ar fi fost în ceata îngerilor; macar ca era încatusat într-un trup muritor, el avea o curatenie îngereasca; si macar ca era supus la multe neputinte si ispite, el totusi se sârguia sa nu ramâna fara bunatatile cele ceresti.

Ca propovaduitor al Evangheliei, el cutreiera lumea, ca si cum ar fi avut aripi; socotea asa de mici ostenelile si primejdiile, ca si când ar fi fost fara de trup, ca un înger; pretuia asa de putin toate cele pamântesti, ca si cum am ar fi trait în cer, ca si când el ar fi fost dintre cei fara de trup.

Sa nu zici ca toate acestea nu Pavel însusi, ci darul lui Dumnezeu printr-însul le-a facut. Eu cred unele ca acestea, dar lauda se cuvine lui, ca s-a facut vrednic de un asa de mare dar. Eu ma uimesc de puterea lui Hristos, care a facut atât de puternic pe Pavel, si ma minunez de râvna lui Pavel, care a dobândit un asa de mare dar si s-a aratat vrednic întru toate de dânsul.

Pe voi va îndemn nu numai a va mira de dânsul, ci si a va face urmatori acestui izvor al faptei bune, caci atunci, si noi ne vom face partasi la cununa de cinste a lui. Nu te îndoi ca cel ce se va ridica la masura lui Pavel nu va dobândi aceeasi cinste, caci asculta ce zice el însusi: “Lupta cea buna am luptat, calatoria am savârsit, credinta am pazit, de acum mi s-a gatit cununa dreptatii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecator, si nu numai mie, ci si tuturor celor ce au iubit aratarea Lui” (II Timotei 4, 7-8).

Vezi cum cheama el toti oamenii a fi partasi la cinstea lui?

Deci, fiindca si pe noi ne asteapta aceeasi rasplatire, sa ne sârguim a fi partas cinstei fagaduite. Sa nu ne uitam la marimea si înaltimea faptelor bune ale lui, ci la râvna lui cea tare, pentru care el a dobândit asemenea dar, si la firea pe care el o avea, asemenea noua.

Atunci si cele mai grele lucruri ni se vor parea usoare si cu putinta, si în acest scurt timp nu ne vom speria de truda si de lupta spre a dobândi cununa de lauda cea nevestejita, prin darul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, acum si în vecii vecilor. Amin.

Din “Predici la duminici si sarbatori”, Sfantul Ioan Gura de Aur