Despre pomenirea morţilor
Biserica noastră dreptmăritoare se roagă pentru sufletele celor care au plecat dintre noi. În slujbele noastre le sunt dedicate acestora ectenii şi rugăciuni speciale, cu scopul de a cere Bunului Dumnezeu odihnă veşnică acestor suflete, multă pace şi dobândirea unui loc bun în Împărăţia Sa.
Sfânta Scriptură arată că după moarte “Trupul trebuie să se întoarcă în pământul din care a fost luat, iar sufletul la Dumnezeu Care l-a dat.” (Ecc 12,7). Dacă viaţa trupului se încheie la mormânt, urmând ca el să se descompună, viaţa sufletului începe o nouă etapă. Sfinţii Părinţi învaţă că după trecerea din viaţa aceasta sufletul este purtat în primele 3 zile de către Îngerul său păzitor prin locurile în care a fost în viaţă. Apoi este dus să vadă frumuseţile raiului, dar şi priveliştea groaznică a iadului. După aceea trece prin vămile vazduhului, 24 la număr, după care în a 40-a zi este dus la Judecata particulară. Acolo el se înfăţişează cu faptele bune şi rele pe care le-a săvârşit în viaţa pământească. Având în vedere că omul este neputincios şi păcătos, Biserica a rânduit zile speciale din cursul anului bisericesc în care cei din lumea aceasta pot face rugăciuni pentru sufletele celor răposaţi, astfel încât să ajute aceste suflete să aibă parte de o judecată mai uşoară şi să dobândească un loc în Împărăţia lui Dumnezeu. Tot Sfinţii Părinţi arată că, dacă un suflet va fi aflat la Judecată că are un număr egal de fapte bune şi fapte rele, atunci nimic nu-l poate ajuta mai bine ca pomenirile pe care noi le facem pentru el.
Astfel, au fost rânduite în cursul anului pentru pomenirea răposaţilor în special zilele de sâmbătă, căci în ebraică “sâmbătă” înseamnă “odihnă”, căci şi Dumnezeu S-a odihnit în ziua a 7-a. Există deci, sâmbetele în care se face pomenire de obşte, numite în popor “Moşi” şi sâmbetele din Postul Mare. Acum sunt pomeniţi şi toţi cei care au murit în condiţii grele şi neaşteptate, pretutindeni şi neştiuţi de nimeni.
Biserica a rânduit ca fiecărui om, după slujba de înmormântare să i se facă pomenire la 3, 9, 40 de zile, apoi la 3, 6 şi la 9 luni, la un 1 an şi din an în an până la 7 ani. Nu este nimeni oprit, ba chiar este indicat să se facă pomenire celui răposat la ziua de naştere sau cea onomastică şi ori de câte ori se simte această nevoie. În cazul în care creştinul a murit în casă la 9 zile se face şi Aghiasmă. Pâna la 40 de zile familia răposatului are datoria de a veni la biserică cu o sticlă de vin şi o colivă (din fructe, grâu etc.) împlinind astfel 7 slujbe (Sfinte Liturghii) până în ziua a 39-a; apoi se face ridicarea de Panaghie. Aceasta se poate săvârşi mai devreme cu 2-3 zile, dar nicidecum mai târziu de a 39-a zi, pentru că atunci sufletul merge la Judecata particulară. Toate calculele acestea se fac din ziua morţii.
Pentru fiecare creştin mort fără lumină se cumpără o lumânare mare de ceară curată, pe care este legat un bileţel cu numele adormitului şi se dă preotului în Sâptâmâna Mare, care va face o rugăciune pentru aceştia în noaptea Învierii, înainte de începerea slujbei.
Fiecare creștin trebuie să rețină câteva aspecte deosebit de importante: cel mai important este rugăciunea, iar nu pomana facută în fală și mândrie; cei mai autorizați pentru a vă sfătui cum trebuie să procedați la aceste slujbe speciale sunt preoții și slujitorii bisericii; nu trebuie să lăsăm obiceiurile necreștine să distrugă solemnitatea rugăciunii noastre.
Trebuie să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne învrednicească a ne aminti de cei ce au fost strămoșii noștri. Să ne comportăm așa cum se cuvine față de sufletele celor dragi nouă, gândindu-ne permanent că și noi vom avea parte de același tratament din partea celor ce vor veni după noi. Dacă noi ne vom îngriji de sufletele înaintașilor noștri și urmașii noștri se vor comporta cuviincios, rugându-se pentru odihna veșnică în Împărăția lui Dumnezeu a sufletelor noastre.
Carcea Andrei-Nicuşor
elev anul V, Seminarul Liceeal “Sf. Vasile cel Mare” Iaşi