Duhul Sfânt – înnoitorul lumii

O, Paștile cele Mari și Preasfințite Hristoase! O înțelepciunea și Cuvântul lui Dumnezeu și Puterea! Dă-ne nouă să ne împărtășim cu Tine mai adevărat în Ziua cea neînserată a împărăției Tale. Așa cântă Biserica în perioada de aleasă bucurie, în perioada Sfintelor Paști. Sărbătoarea sărbătorilor se prelungește peste an în fiecare zi de Duminică, ziua întâlnirii cu Hristos în locașul său cel sfânt – Poarta Împărăției. Aici Domnul nostru Iisus Hristos Se dăruiește într-un mod tainic prefăcând în veșnicie natura umană. Revărsarea Duhului Sfânt este, mereu, începutul împărtășirii de Hristos - moment sacramental ce se oferă și se săvârșește în cadrul fiecărei taine drept punct de trecere din lumea simțurilor spre lumea duhovnicească a Împărăției lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că adevăratul creștin poate și este dator să sărbătorească în orice vreme momentul Cincizecimii. Astfel, adunați sub același „cort” fiecare mădular al Bisericii respiră și-și trage seva vieții lăuntrice din permanența Cincizecimii ce se săvârșește la fiecare invocare a Duhului Sfânt, în fiecare Sărbătoare, în fiecare Duminică. Sfințirea propriului timp prin consacrarea lui Domnului, pregătește nu numai persoana pentru ceva mai presus de minte și de cuvânt ci adună și însumează ființa cosmosului, pentru primirea finală a Adevărului și a Vieții. Firea lucrului, prin „baia” Duhului cel Sfânt este purtată până dincolo de limitele naturalului, depășește frontierele firii astfel încât să poată răbda prezența reală și transfiguratoare a lui Hristos. Așa se petrece și la sfințirea unei Biserici când, prin invocarea Lui de către arhiereu, Duhul Cel de viață făcător se pogoară și locuiește în noul său sălaș – biserica – pe care o desăvârșește și din lucrare pur omenească o face zidire aleasă și loc sfințitor. În acest sens psalmistul zice Trimite-vei duhul Tău și se vor zidi și vei înnoi fața pământului (Psalm. 103, 31). În această zi în care ne-am înnoit s-a împlinit profeția lui Ieremia care zice: Duhule, vino din cele patru vânturi și suflă peste morții aceștia și vor învia (Iez. 37, 9) căci biserica ce se Unge astăzi, prin invocare sfântă, și se umple de negrăită lucrare, aduce cu sine, la bucurie, și pe aceia care nu mai sunt printre noi, pe aceia trecuți în lumea veșniciei. În umbra bisericii, străjuiți de semnul biruinței, au așteptat și ei momentul izbândirii ce iată, a sosit! A sosit Acela Care nu îndoaie trestia plecată, nici nu stinge lumânarea care fumegă, Duhul Sfânt – Duhul învierii morților după cum zice proorocul: Și voi pune în voi Duhul Meu și veți învia! (Iez. 37, 14). Momentul sfințirii unui nou locaș de cult este așadar momentul redescoperirii noastre, este momentul reînvierii pe care atât de însetați îl așteptăm.

Adrian Cucu - teolog