Icoane minunate ale lui Dumnezeu… copiii
Din toate timpurile și din toate locurile, chipul plăpând și nevinovat al unui copil aduce lumină și căldură. De aceea, Sfânta Scriptură, prin cuvântul lui Hristos Mântuitorul, așază copilul ca model spre care omenirea este chemată să tindă (Matei 19, 13-15). Rostul vieții nu este acela, sau nu întru totul acela, al bunăstării materiale, al fericirii de o clipă. Viața omului și a popoarelor se implinește îndeosebi în pacea sufletească, în mulțumirea inimii, în atenția acordată semenului și lui Dumnezeu; în acest sens, copilul prin delicatețea-i caracteristică cheamă la luare-aminte și la urmare”. (Din cuvantul Prea Fericitului Parinte Teoctist, “Tinerii – tinerețea bisericii”, 2003)
Cuvinte, vorbe care subliniează foarte bine ideea pe care toți ar trebui să o acceptăm și să o înțelegem. Chipul unui copil arată realitatea și fragilitatea lumii de astăzi, nu numai din punct de vedere al Bisericii ci și al mediului care ne înconjoară: împrejurări, întâmplări, fapte, prieteni, o singură realitate.
Puritate și adevăr, sinceritate și credință în sine însuși cu ajutorul lui Dumnezeu… Un copil privește ceea ce noi numim viața cu alți ochi: cu ochi de îngeraș lăsat să vegheze asupra adulților, îngeraș care își va alege propria lui cale în viață: cu sau fară credință.
Orice chip inocent luminează prin adevar și sinceritate locurile prin care merge.. prin credință și fragilitate umple casa, școala, grădinița, locul de joacă și chiar biserica, de viață și iubire pentru cei din jur.
Fiecare rugăciune pe care el o spune seara este cu totul specială deoarece o spune din toata inima sa.
Un copil în jurul tău atunci când treci prin greutăți te poate ajuta și îți poate oferi un zâmbet… el este pur, este bucuria pe care Dumnezeu o dă.
În prezent copilul crește iubind ceea ce învață că trebuie să iubească, admiră ceea ce învață că trebuie să admire și crede ceea ce învață că trebuie să creadă.
Astfel părinții, familia sunt cei care îndrumă copilul… iar copilul dă mai departe ceea ce a învățat: să iubească pe cei din jur, să creadă în Dumnezeu, să admire ce merită, să muncească și să lupte pentru ceea ce dorește.
El devine mai puternic cu cât se aproprie mai mult de Dumnezeu și așa descoperă adevărata iubire, iubirea de oameni și înțelege că el este iubit.
Nu poți cere mult de la el deoarece nu întelege ce trebuie să facă. Prin inocența lui face fericită lumea care îl înconjoară și îi îndeamnă pe cei apropiați să iubească așa cum poate câteodată uită, să creadă tot timpul și să se simtă iubiți așa cum uneori nu mai își amintesc că sunt.
Nu îndepărta din calea ta un copil deoarece el este chipul fericirii lăsate, nu zdruncina puritatea și sinceritatea, ascultă glasul credinței și iubirii lui Dumnezeu!
“După cum pictorii lucrează cu multă grijă și exactitate tablourile, iar sculptorii statuile, tot astfel și fiecare tată și mamă trebuie să-si dea silința pentru desăvârșirea acestor tablouri, acestor icoane minunate ale lui Dumnezeu… îndepărtați ce este de prisos, adăugati ce trebuie și uitați-vă cu grijă la ele în fiecare zi: care este darul natural al copiilor, spre a-l dezvolta, care este defectul, spre a-l îndrepta. Dar mai ales, învățați-i să fie cumpătați, să privegheze, să se roage cu staruință și să-și facă semnul Crucii când spun sau fac ceva.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Ștefana Afilipoaie - elevă