Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Biserica Ortodoxă prăznuiește în ziua de 29 iunie a fiecărui an, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, cei “între apostoli pe scaun șezători și lumii învățători”. Aceștia se bucură de o cinste deosebită din partea Bisericii, datorită misiunii pe care ei au desfășurat-o răspândind cuvântul evanghelic “la toată făptura”, prin aceasta împlinind cuvintele Psalmistului care spun că “în tot pământul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii cuvintele lor”(Ps. 18, 8).
Sfântul Apostol Petru este fiul lui Iona din Betsaida Galileii și frate mai mare al Sfântului Apostol Andrei (Ioan 1, 42). Educația o primește în familie, având ca bază cuvintele revelate ale Legii Vechi ce-i vor fi o călăuză pe parcursul întregii sale vieți. Doritor de cunoaștere și în așteptarea lui Mesia, Petru devine ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, ocupația sa zilnică fiind pescuitul pe Lacul Ghenizaret împreună cu Andrei, fratele său, și chiar cu fiii lui Zevedeu, Ioan și Iacov. Din paginile Sfintei Scripturi aflăm despre chemarea lui la apostolat de către Mântuitorul Iisus Hristos (Matei 4, 19), chemare la care Petru a dat răspuns fără preget, mai ales că era călit în școala Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Apostol Petru va lua parte la toate minunile săvârșite de Mântuitorul, fiind prezent și la toate momentele cele mai importante ale activității mesianice.
Datorită mărturiei de credință pe care el a făcut-o în numele apostolilor în Cezareea lui Filip, când a afirmat dumnezeirea Mântuitorului: “Tu ești Hristosul Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16), Mântuitorul Hristos îi schimbă numele în Chifa, care înseamnă piatră, de aici numele de Simon Petru, adică Simon cel tare în credință. Va fi alături de Mântuitorul în Grădina Ghetsimani, unde a vrut să-L apere pe Mântuitorul, tăind urechea slujitorului Malhus (Ioan 18, 10). Chiar dacă îi promisese Mântuitorului că va rămâne cu El până la moarte totuși îl părăsește, urmându-L îndeaproape până la judecată. În curtea arhiereului se leapădă de Hristos (Matei 24, 70-74), dar după Înviere Mântuitorul i se arată la Lacul Ghenizaret și îl reintegrează în treapta de apostol (Luca 24, 34).
Petru, fiind de față, a văzut minunea de pe Tabor – Schimbarea la față a Domnului (Matei 17, 4) – și a fost printre primii care a văzut giulgiurile zăcând în mormânt după Înviere. După reintegrarea sa în apostolat el va fi martor la Înălțarea Domnului la cer și la Cincizecime, unde a luat cuvântul și a ținut prima și una din cele mai complexe cateheze creștine cu referire la dumnezeirea, mesianitatea și opera mântuitoare a Domnului Hristos (Fapte 2, 14). După acest eveniment se dedică întru totul apostolatului, lăsându-și familia (pentru că știm că era căsătorit), mărturisind pe Hristos și învățătura Sa atât în fața sinedriului (Fapte 4, 12), cât și în fața mulțimilor (Fapte 5). Pentru Hristos, a suferit prigoană și temniță (Fapte 4, 3 și cap.12) în multe rânduri, s-a ostenit cu timp și fără timp ca învățătura cea nouă să ajungă la toate neamurile. Astfel a întemeiat Biserici în Samaria, Iudeea, Galileea, în Lida, Iope, Cezareea, Pont, Galatia, Capadochia și Bitinia, unde a format comunități creștine, a săvârșit minuni, a hirotonit preoți și a făcut cunoscut cuvântul mântuitor al Evangheliei.
Participă la Sinodul Apostolic de la Ierusalim din anul 50 (Fapte 15, 7) după care își va continua misiunea ce i-a fost încredințată.
Își va sfârși viața așa cum a trăit-o, adică în jertfă pentru Hristos și învățătura Sa, fiind răstignit pe o cruce cu capul în jos în anul 67.
TROPAR
Cei ce sunteți între Apostoli mai întâi pe scaun șezători și lumii învățători, Stăpânului tuturor rugați-vă, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă.
CONDAC
Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte îngerește cugetând, și acum cu îngerii fiind, cu cântări îngerești și lui Dumnezeu cuviincioase să lăudăm pe întâistătătorii Apostolilor, ca pe cei ce sunt izbăvitorii sufletelor noastre, strigând: Bucurați-vă, Petre și Pavele, Apostolilor!